Istoria USAMV
Descopera povestea
Transformăm lumea într-un loc mai bun,
#extraordinar!
1852
1853
Descopera povestea
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București este cea mai veche și cea mai mare instituție de învățământ agronomic superior, din România.
Povestea noastră începe cu vrednicul şi curajosul domnitor Barbu Dimitrie Ştirbei, care în scurta perioadă între retragerea trupelor de ocupaţie ruso-turce, în 1851 şi noua ocupaţie rusească din 1853, găseşte timp şi bani pentru redeschiderea şcolilor închise în timpul revoluţiei de la 1848. A luat astfel decizia, în anul 1852, de înfiinţare a „Institutului de Agricultură de la Pantelimon”, precursor al USAMV Bucureşti. #extraordinar!
Fondator
Barbu Dimitrie Ştirbei
„Institutul de Agricultură de la Pantelimon”
Medalia acordată de
Domnitorul Alexandru
Ioan Cuza Şcolii de la
Pantelimon
Barbu Dimitrie Ştirbei
1852
1853
Vrednicul şi curajosul domnitor Barbu Dimitrie Ştirbei, în scurta perioadă dintre retragerea trupelor de ocupaţie ruso-turce, în 1851 şi noua ocupaţie rusească din 1853, găseşte timp şi bani pentru redeschiderea şcolilor închise în timpul Revoluţiei de la 1848, dar mai ales pentru a înființa, în anul 1852, „Institutul de Agricultură de la Pantelimon”, precursoarea USAMV Bucureşti.
Pentru aceasta îl însărcinează pe Alexandru Slătineanu, care tocmai îşi terminase studiile agronomice la Paris, să angajeze din Germania un agronom, ca şef al practicii pentru şcoala de agricultură aflată în curs de constituire.
Primul sigiliu al Şcolii, care are drept simbol un vultur care ţine în gheare un mănunchi de spice.
Acest simbol a stat la baza actualei sigle a USAMV
1852
1853
Alexandru Slătineanu a fost şi profesor de agricultură, elemente de fizică, chimie şi mineralogie, în timp ce Konzelman era „director de lucrări practice”. Pe lângă cei doi, mai lucrau alţi cinci profesori, un „repetitor” şi un grădinar. „Meseria muncitorului de pământ – afirma Alexandru Slătineanu – este cunoştinţa mijloacelor prin care cu un capital mic sau cu o muncă mai puţină să dobândească un câştig mai mare.
Muncitorul de pământ este un fabricant de producte. Fabrica sa este pământul său şi lucrările cu care el este nedespărţit. El trebuie să cunoască felul pământului pe care îl munceşte, semănăturile care lui i se cuvin mai bine şi care dintr’însele îi dau un câştig mai mare, să afle mijloacele de a îmbunătăţi un pământ neroditor, condiţiile pentru creşterea şi rodirea plantelor, pricinele care le aduc vătămare sau boală, mijloacele de a întâmpina răul”.
O afirmaţie care şi astăzi este la fel de adevărată.
1852 - 1857
Alexandru Slătineanu
Primul director al Institutului de
Agricultură de la Pantelimon
1852 - 1857
Alexandru Slătineanu
Primul director al Institutului de Agricultură de la Pantelimon
1852
1853
Despre primul an de funcţionare a noii şcoli nu există foarte multe date, cert este că toate cursurile s-au organizat pe moşia Pantelimon – proprietate a Eforiei spitalelor civile –, al cărei plan de cultură fusese întocmit de Konzelman încă de la 1 noiembrie 1852.
Cursurile efective ale şcolii au început pe data de 10 iunie 1853. Un document oficial al Eforiei anunța: „La şcoala de agricultură aşezată pe moşia Pantelimon s-a început de la 10 ale următoarei, cursurile de anul întâi. Aceste cursuri sunt slobode pentru oricine ar voi să asiste la dânsele şi se fac în zilele următoare de la 4 la 6 ceasuri după amiaza: vinerea, cursul de agricultură, marţea, cursul de aritmetică şi gramatică, duminica, învăţătură religioasă de la 10 la 12 înainte de amiază”. Pe terenul arendat, şcoala şi-a organizat parcul administrativ, pepiniera de duzi (100 de pogoane), o grădină de pomi şi legume, o fabrică de maşini şi instrumente agricole şi ferma propriu-zisă. Constantin Bozianu, directorul şcoalelor, în discursul susţinut la sărbătoarea de împărţire a premiilor acordate în învăţământul naţional din Bucureşti pentru anul şcolar 1852-1853 menţionează: „Şcoala de agricultură organizată în acest an dete o pulsaţie electrică agriculturii pământului...”.
Planul de cultură al moșiei
Pantelimon întocmit de
W. Konzelman în 1852
Medalia de bronz obţinută de Şcoala de la Pantelimon la Expoziţia Universală de la Paris, din 1867
1853
1867
După directoratul lui Slătineanu a urmat la conducerea şcolii C.N. Racotă, între 1857 şi 1863. Sunt introduse în programa şcolară discipline precum: economia rurală, zootehnie şi artă veterinară, botanică şi silvicultură, elemente de metrologie, fizică, chimie şi mineralogie cu aplicaţie în agricultură, arpentaj şi construcţii rurale, sericicultură, apicultură, contabilitate etc. Potrivit unei schiţe din 1860, clădirea era compartimentată astfel: clasă, sală de desen, sală pentru maşini şi modele, bibliotecă, sală pentru izolare bolnavi, baie, camera directorului.
În anii de sub conducerea lui Racotă, Şcoala de la Pantelimon s-a numit, pe rând, Şcoala Naţională de Agricultură de la Sfântul Pantelimon, Institutul Național de Agricultură Sfântul Pantelimon, sau Şcoala Naţională de Agricultură Pantelimon.
1857 - 1863
C. N. Racotă
Director
1857 - 1863
C. N. Racotă
Director
1853
1867
Suprafaţa arabilă, parcelată în loturi, este lucrată în sistemul clăcii de către ţăranii satului Pantelimon, potrivit practicii generale. După cum se evidenţiază din lecturarea unei informaţii de arhivă, în toată perioada derulării acestor evenimente, şcoala a avut în medie 50 de elevi pe an calendaristic. În 1863 este numit director la Pantelimon P. S. Aurelian, pe care Nicolae Iorga îl caracteriza drept „…un om de o adâncă cultură, cu privire largă dincolo de limitele propriei specialităţi, un spirit universal [...] care printre cei dintâi ne-a învăţat că exploatarea pământului este un meşteşug ştiinţific [...] voia să facă din şcoala pe care o conducea nu numai centrul de învăţământ agricol al ţării, dar şi un factor de lumină pentru românii de peste hotare şi pentru popoarele din ţările vecine...”.
În 1867, Şcoala de la Pantelimon participă la expoziţia Universală de la Paris, unde obţine medalia de bronz.
1853
1867
Un moment aparte în istoria Şcolii de Agricultură în etapa Pantelimon îl constituie perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Dacă Barbu Dimitrie Ştirbei este considerat părintele şcolii, prin actul întemeierii ei, Alexandru Ioan Cuza, prin întreaga sa politică, prin atenţia pe care o acordă învăţământului în general, prin realizările sale în problema agrară, cât şi prin măsurile referitoare la învăţământul de la Pantelimon, are meritul revigorării şcolii agricole.
Referitor la învăţământul agronomic, Cuza afirma deschis că: „...eu doresc ca într-un viitor apropiat, un doctor în agronomie să ajungă în ţară la aceeaşi considerare şi avantaje precum ar putea ajunge un doctor în litere”.
1859 - 1866
Domnitorul Alexandru
Ioan Cuza
Realizează revigorarea Şcolii de la Pantelimon
1858 - 1862
Vasile Lucaci
Medic veterinar, profesor de științe veterinare la Şcoala de Agricultură de la Pantelimon
1853
1867
În această perioadă se remarcă o serie de profesori, între care Vasile Lucaci, care a predat zootehnia între anii 1859 şi 1864 şi, mai ales, Pană Buescu, care a predat agricultură, botanică, economie rurală, fizică, chimie şi tehnologie, între anii 1859 şi 1893.
Pană Buescu a avut şi marele merit de a susţine importanţa „instrucţiunii teoretice” a elevilor, în opoziţie cu cei care susţineau că instrucţia practică este suficientă pentru a crea specialişti. „toate ştiinţele vin în ajutorul predării agricole”, afirma acesta în presa vremii.
1859 - 1893
Pană Buescu
Distins profesor, deputat și ziarist
1867
1893
1868
Carol I
Susținătorul mutării Şcolii pe Moșia de la Herăstrău
1867
1893
Mistria și ciocanul cu care Carol I a pus piatra de temelie la Şcoala de Agricultură de la Herăstrău (1 august 1868)
la începutul anului 1867 s-a pus problema dacă Şcoala să se transforme în „şcoală de gradul doi”, care însemna un pas înainte pe linia afirmării învăţământului agronomic. Aceasta era şi opinia lui P.S. Aurelian. În urma dezbaterilor din Adunarea Deputaţilor, comisie de deliberare formată din P.S. Aurelian, Alexandru Slătineanu, C.N. Racotă, Ion Ionescu de la Brad, Pană Buescu, Alexandru Vericeanu şi Alexandru Holbau, s-a emis decretul din 31 august 1867 pentru transformarea Şcolii în şcoală de gradul doi, gimnazială.
După numeroase dezbateri privind mutarea Şcolii de la Pantelimon într-o nouă locaţie, pe 1 august 1868, regele Carol I pune piatra de temelie la clădirea viitoarei şcoli: „la Herăstrău, pe stânga şoselei Mogoşoaiei.”
1863 - 1883
P. S. Aurelian
Director
Medalie acordată cu ocazia Concursului de Agricultură și Industrie din 1881
Medalia de bronz conferită „Şcolii de la Herăstrău” la Expoziția Universală de la Viena din 1873
1867
1893
Şcoala de la Pantelimon se mută efectiv la Herăstrău în 1869, devenind Şcoala Centrală de Agricultură şi Silvicultură, cunoscută drept „Şcoala de la Herăstrău”. În acelaşi an, se înfiinţează prima asociaţie a elevilor şcolii, sub forma unei „Societăţi de lectură”, cu scop cultural, care editează publicaţia „embrionul”, sub formă de manuscris.
În 1873, Şcoala de Agricultură de la Herăstrău primeşte medalia de bronz la expoziţia Universală de la Viena. Până în 1 decembrie 1883, când P.S. Aurelian părăseşte conducerea Şcolii de la Herăstrău (fusese numit ministru, la 1 decembrie 1883, la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice), instituţia avea deja o Bibliotecă cu 1.006 titluri.
Din 1876 Şcoala primeşte titulatura de „Şcoala Centrală de Agricultură şi Silvicultură de la Herăstrău” datorită faptului că, între timp, în programa şcolii fusese inclus şi un curs de silvicultură cu pondere mare între cursurile instituţiei.
Embrionul, revista manuscrisă a „Societății de literatură”,
organizație culturală a elevilor „Şcolii de la Herăstrău”
1893
1918
În anul 1893, prin „legea Carp” – legea pentru organizarea învăţământului profesional – se schimbă denumirea Şcolii în „Şcoala Centrală de Agricultură Herăstrău”. la 12 iulie 1908, Constantin Sandu Aldea este numit pentru prima oară director al şcolii (1908-1011, 1911-1914, 1919 -1927). El va avea un rol important în dezvoltarea Şcolii şi în recunoaşterea statutului său de învăţământ superior.
În lege se prevede şi „...înfiinţarea a cel puţin trei ferme model plasate pe moşii ale statului, moşii alese de Ministerul Agriculturii.
Planul moșiei Herăstrău a
Şcoalei Superioare de Agricultură
la 1 ianuarie 1900
1908 - 1914, 1919 - 1927
Constantin Sandu Aldea
Director al Şcolii de la Herăstrău
1893
1918
Această perioadă va marca începutul strădaniilor corpului profesoral pentru perfecţionarea prestaţiei didactice şi transformarea Şcolii într-o instituţie de grad superior. Rezultat al acestor strădanii de recunoaştere de jure a statutului de facto al Şcolii de la Herăstrău, ca formă de învăţământ superior, Comisia consultativă a ministerului deliberează şi aprobă, în anul 1909, organizarea Şcolii în regim de şcoală superioară.
Urmare a memoriului din 1 aprilie 1914, la 13 martie 1915 este promulgat Regulamentul pentru aplicarea legii din 1893, de organizare a învăţământului profesional şi a legii din 1904, cu modificările introduse prin care se admite gradul de învăţământ superior, dar nu în forma dorită de Constantin Sandu Aldea. Strădaniile acestuia vor continua.
Medalie obținută la Expoziția Universală de la Paris, 1900
Medalia de aur obținută la Expoziția Generală Română din Parcul Carol, 1906
1893
1918
Schița câmpului de experiențe al Stațiunii Agronomice (înființat în 1890)
1887
1930
În noiembrie 1887, la conducerea şcolii vine Vlad Cârnu Munteanu, agronom, silvicultor şi biolog, primul ameliorator al grâului şi ovăzului în România. În acelaşi an se înfiinţează şi Staţiunea Agronomică. În anul 1890 se înfiinţează câmpul de experienţă al Şcolii.
Acest moment marchează începutul cercetării agronomice în sens modern.
1887 - 1903
Vlad Cârnu Munteanu
Director al Şcolii de Agricultură de la Herăstrău
1897
Corneliu Roman
Director al Stațiunii Agronomice
1887
1930
Pe baza cercetărilor efectuate, Corneliu Roman publică, în anu1 1892, lucrarea „Cercetări de seminţe executate în laboratoarele Staţiunii agronomice”. Cu doi ani înainte, din iniţiativa lui Cârnu Munteanu, începuseră experienţele asupra culturii sfeclei de zahăr. Cercetările continuate patru ani sunt publicate de către Roman în 1894 în „experienţe cu cultura sfeclei de zahăr la Staţiunea Agronomică”. În Staţiune se fac şi primele analize de laborator asupra solului, cu rezultate publicate de Vlad Cârnu Munteanu şi Corneliu Roman în: „Studiul terenurilor arabile din Câmpia Română” în 1891, „Solul arabil al României, studiul compoziţiei sale mecanice şi chimice” în 1900 şi „Bilanţul solului arabil al României” în 1905.
În 1900, tot din colaborarea celor doi, apare lucrarea „Cercetări asupra cerealelor româneşti: grânele şi făinurile lor, porumbul şi orzul” şi „Vinurile României, studiu economic şi chimic”. expresie a noului drum pe care a început să-l parcurgă cercetarea ştiinţifică agronomică, în 1904 apare primul număr al „Analelor Staţiunii Agronomice”.
Prin eforturi deosebite se construieşte noul sediu al staţiunii, pe partea stângă a Şoselei Kisselef, clădirea fiind inaugurată în 1905 şi având scris pe frontispiciu eX teRRA AURUM. În ianuarie 1930 Staţiunea Agronomică Centrală Bucureşti este înglobată în cadrul Institutului de Cercetări Agricole al României, recent înființat.
Publicațiile științifice ale cercetătorilor
de la Stațiunea Agronomică
1861
1921
La 8 iunie 1860, Carol Davila propune înfiinţarea Şcolii Veterinare ca anexă a Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie. Conform rezoluţiei lui Alexandru Ioan Cuza, şcoala a luat fiinţă la 1 ianuarie 1861. Data oficială de începere a cursurilor este 15 mai 1861. Primul sediu al şcolii se afla în incinta Spitalului Militar Central.
În plină campanie de susţinere a tânărului învăţământ de profil, corpul veterinar reuşeşte ca, la 15 mai 1871, din iniţiativa a 14 medici veterinari, profesori şi practicieni, să pună bazele Societăţii de Medicină Veterinară.
1861 - 1870
Carol Davila
Director al Şcolii de Medicină
Veterinară din București
1861 - 1870
Carol Davila
Director al Şcolii de Medicină Veterinară din București
1861
1921
În plină campanie de susţinere a tânărului învăţământ de profil, corpul veterinar reuşeşte ca, la 15 mai 1871, din iniţiativa a 14 medici veterinari, profesori şi practicieni, să pună bazele Societăţii de Medicină Veterinară.
În anul 1879 apare primul număr al revistei „Medicul veterinar”, publicaţie editată sub redacţia lui Alexandru Locusteanu, M. gh. Măgureanu, gh. Persu, Pândele Constantinescu şi sub direcţia lui C. Rădulescu. tinerii veterinari înființează, la 19 octombrie 1880, „Societatea Studenţilor în Medicină Veterinară”, sub preşedinţia lui Ioan Şt. Furtună.
În anul 1883 este numit un nou director, în persoana lui Alexandru Locusteanu, de numele căruia se leagă dezvoltarea, modernizarea şi organizarea şcolii veterinare.
1890 - 1907
Alexandru Locusteanu
Director al Şcolii Superioare de
Medicină Veterinară
1890 - 1907
Alexandru Locusteanu
Director al Şcolii Superioare de Medicină Veterinară
1861
1921
În martie 1883, prin stăruinţa lui Alexandru Locusteanu şi cu sprijinul lui P.S. Aurelian, aflat la conducerea Ministerului de Instrucţie, şcoala devine Şcoală Superioară de Medicină Veterinară.
În 1893, ia naştere în cadrul şcolii, sub conducerea lui luis Vincent, Institutul Vaccinal, care se transformă, din 1895, în „Institutul de Vaccin Animal”.
Lucrări practice de anatomie topografică a mascotei veterinarilor timp de 47 de ani, calul „Bălanu”
1861 - 1870
Carol Davila
Director al Şcolii de Medicină Veterinară din București
1861
1921
1861 - 1870
Carol Davila
1870 - 1871
Dr. Teodoru
1872 - 1883
Mauriciu Colben
1883 - 1885
Alexandru Locusteanu
1885 - 1890
Ioan Popescu
1890 - 1907
Alexandru Locusteanu
1907 - 1910
Ioan Athanasiu
1910 - 1919
Paul Riegler
1919 - 1921
Constantin Motaș
și primul decan al Facultăţii de Medicină Veterinară – 1921-1926
1861 - 1870
Carol Davila
Director al Şcolii de Medicină Veterinară din București
1861
1921
Conform legii de organizare a Şcolii Veterinare din 1909, ia naştere „Institutul de serovaccinuri”, care va deveni, din 27 decembrie 1921, Institutul de sero-vaccinuri „Pasteur”. la 27 mai 1909, Regele Carol I promulgă „legea pentru funcţionarea Şcoalei Superioare de Medicină (legea Haret Athanasiu) care prevede şi înfiinţarea unui Institut Zootehnic.
Imediat după Primul Război Mondial, prin eforturile profesorilor şi studenţilor veterinari, se înaintează proiectul de lege privind transformarea Şcolii de Medicină Veterinară în facultate.
Prezentat Parlamentului de către senatorul N. Tănăsescu, acesta este promulgat ca lege în 22 iulie 1921. Noua Facultate de Medicină Veterinară este arondată Universităţii din Bucureşti.
1918
1929
În timpul Primului Război Mondial, Şcoala de la Herăstrău a fost închisă.
După război, în 1919, Sandu Aldea revine la direcţie într-o nouă conjunctură, înfăptuirea unităţii naţionale ridicând noi probleme economice pentru ţară.
Imediat după război începe activitatea de remediere a stricăciunilor şi de construire de noi spaţii: laboratorul de chimie (ridicat între 1925 şi 1927) şi clădirile destinate locuinţei directoriale şi personalului administrativ.
Lor avea să le urmeze, în 1928, construirea căminului studenţesc.
Continuau în aceeaşi vreme eforturile de recunoaştere deplină a caracterului de învăţământ superior la Şcoala de Agronomie de la Herăstrău.
1914 - 1919, 1928
Gheorghe Ionescu
Şişeşti
Director al Şcolii Superioare de
Agricultură de la Herăstrău
1914 - 1919, 1928
Gheorghe Ionescu Şişeşti
Director al Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău
1918
1929
Trecut în nefiinţă în anul 1927, Constantin Sandu Aldea este urmat la conducerea instituţiei de un alt corifeu al învăţământului agronomic românesc – Gheorghe Ionescu Şişeşti. Implicat în reforma agrară, în calitate de director al Centralei obştilor din Casa Centrală a Împroprietăririi, după 1921 acesta a ocupat diverse funcţii în Ministerul Agriculturii, a militat şi a îndrumat organizarea ţărănimii în peste 2.000 de obşti.
În această direcție scria:
„...prin organizarea de cooperative, toate avantajele specifice marii
proprietăţi se pot realiza şi cu mica proprietate. Pentru aceasta trebuie ca mica proprietate să fie o proprietate viabilă şi nu o proprietate parcelară.
A crea şi astăzi din terenul de împroprietărire o proprietate ţărănească în felul celei vechi, este o greşală ireparabilă care va paraliza producţia agricolă viitoare şi va aduce noi crize agrare în ţara noastră”. Gh. Ionescu
Medalie oferită de Comisia Națională pentru Horticultură a Statelor Unite ale Americii, 1919
Medalie conferită de Mihai I, regele României la aniversarea a 75 de ani de la înființarea Şcolii de Agricultură de la Pantelimon, 1928
1918
1929
Gh. Ionescu Şișești în grădina botanică a Şcolii Superioare de Agricultură Herăstrău cu Traian Săvulescu și Grigore Antipa, 1928
Gh. Ionescu Şișești participând la Congresul agricol, București, 1928
1929
1938
Pe 31 iulie 1929, se promulgă legea pentru înfiinţarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice şi astfel Şcoala Superioară de Agricultură de la Herăstrău devine Academia de Înalte Studii Agronomice, instituţie de grad superior, cu studii de patru ani, plus un an de specializare.
Cu prilejul festivităţilor ce marcau 75 de ani de existenţă a învăţământului agronomic bucureştean, la 28 iunie 1928, regentul Gheorghe Buzdugan pune piatra fundamentală la temelia viitorului cămin studenţesc.
Căminul studențesc a cărui construcție începe în 1928 (sus) și este inaugurat la 2 Noiembrie 1931
Institutul de Cercetări Agronomice al României inaugurat la 19 iunie 1937
1929
1938
După interimatul lui Gheorghe Ionescu Şişeşti, următorii conducători ai Academiei de Înalte Studii Agronomice au fost: Alexandru Nasta, 1929; Dumitru Busuiocescu, 1930-1932; Marin Chiriţescu-Arva, 1932-1935; Cristian Musceleanu, 1935-1938. În anul şcolar 1929-1930, şcoala avea 18 profesori şi 6 conferenţiari, la o cifră de şcolarizare de 430 de elevi (incluzând şi anul de practică).
Ilustrând prestigiul şi poziţia instituţiei, la 10 mai 1931, regele Carol al II-lea acordă şcolii ordinul „Steaua României”.
Laboratorul Catedrei de sistematică și fitopatologie,
prof. Traian Săvulescu, 1929
Ordinul „Steaua României”, acordat Academiei în anul 1931
Medalie obținută la Expoziția Internațională de la Barcelona, 1929
1929
1938
Legea din 1929 a fost modificată în 1933 în sensul măririi duratei învăţământului agricol superior la cinci ani, acesta urmând a se organiza pe ramuri de specialitate, conform normelor stabilite de Consiliul profesoral şi Senat.
Din 1930, ia ființă „învăţământul agricol de specializare”, care îngloba următoarele grupe: Agrofitotehnie, Zootehnie, Chimie organică şi tehnologico-agricolă, geniu rural, Viticohorticolă-silvică.
În anul 1934 se construieşte laboratorul de viticultură. La 1 ianuarie 1928 Gh. Ionescu Şişeşti a fost numit director al Institutului de Cercetări Agronomice al României. Şantierul pentru clădirea institutului a fost organizat în 1928, pe o parte din suprafața de teren a Şcolii.
Hala de mașini agricole
1938
1948
La 4 noiembrie 1938, este proclamată legea prin care Academia de Înalte Studii Agronomice Bucureşti devine Facultate de Agronomie, încadrată în structura Politehnicii din Bucureşti.
Traian Săvulescu devine decan al Facultăţii, la 8 decembrie 1938. Instituția se bucură de o serie de facilităţi: are personalitate juridică de sine stătătoare, propria conducere, îşi administrează bunurile mobile şi imobile din veniturile cărora îşi dezvoltă patrimoniul.
După 1938, potenţialul economic al facultăţii creşte: are în exploatare o suprafaţă de 5.000 ha, înglobând cele şase ferme didactice:
Băneasa (192 ha), Istriţa (300 ha), Pietroasa (60 ha), Feteşti (2.216 ha), Petroşani (760 ha), Jegălia (744 (2.119 ha) precum şi cele 40 ha care au mai rămas din ferma Herăstrău, după nişte „ajustări” conjuncturale.
Institutul Politehnic, clădirea din Polizu
1937
Gheorghe Ionescu Şişeşti
1938
1948
În anul 1937, durata practicii în fermele şcolii este de 310 zile pentru studenții anului IV. Cadrele didactice au avut în această perioadă o activitate extraşcolară de amploare, astfel: Gh. Ionescu Şişeşti – ministru în mai multe legislaturi, I.C. Teodorescu – secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Al. Nasta – guvernator al Creditului Agricol Ipotecar, Eugen Apostoleanu, N. Cornăţeanu, D. Busuiocescu – deputaţi, C. Jornescu – senator, M. Chiriţescu-Arva – parlamentar ş.a. Din 1944-1945 se trece la cinci ani de studiu, iar în 1941 se hotărăşte reorganizarea bibliotecii şi înfiinţarea serviciului de litografiere.
O realizare importantă este apariția, în 1945, a Buletinului Facultăţii de Agronomie, cu patru numere pe an, sub direcţia lui Traian Săvulescu şi redacţia lui I. Andronescu-Cale.
Primul sediu al Facultății de Horticultură în Băneasa în 1948, în prezent clădirea Institutului Național de Mașini Agricole (INMA)
1938
1948
Antrenarea cadrelor didactice în activitatea ştiinţifică este de natură să influenţeze actul didactic în sens benefic. Este vorba atât despre creşterea calităţii cursurilor cât şi de transmiterea a ceea ce se află dincolo de lecţia predată.
În perioada 1938-1948, conducerea a fost asigurată de către următorii rectori: Traian Săvulescu,1938-1940; Nicolae Săulescu, 1940-1944; Anastasie Munteanu, 1944-1945; N. Gavrilescu,1945-1946; Agripa Popescu, 1946-1947; N.A. Dumitrescu, 1947-1948. În iulie 1943, Societatea Naţională de Agricultură, înfiinţată în 1913, se transformă în Academia de Agricultură din România cu scopul de a contribui la progresul cercetărilor ştiinţifice.
Din diversele secţiuni ale Academiei de Agricultură fac parte profesorii: gh. Ionescu Şişeşti, Nicolae Săulescu, Nicolae Cornăţeanu, Traian Săvulescu, Teodor Saidel, N. Florov, I.C. Teodorescu, F. Grinţescu, Alexandru Nasta şi Marin Drăcea.
Conacul Fermei Experimentale Băneasa
Sala de lectură Nr. 1
1948
1952
Decizia Ministerului Agriculturii din 19 septembrie 1945 a stabilit şcolile agricole ce aveau să funcţioneze în perioada următoare: 4 facultăţi de agricultură la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara; 6 şcoli medii; 46 şcoli agricole inferioare; o şcoală specială de pivniceri; 6 şcoli practice agricole; 12 şcoli agricole de iarnă.
Acestora li se adaugă două şcoli de subingineri (agricultură şi silvicultură) şi 27 licee agricole, toate subordonate Direcţiei Învăţământului şi Propagandei agricole din Ministerul Agriculturii.
Institutul Național Zootehnic București
Institutul Național Zootehnic București
1948
1952
Pe baza Deciziei Ministerului Învăţământului Public, din 26 octombrie 1948, ia fiinţă Facultatea de Horticultură din Bucureşti, prima instituţie cu acest profil din ţară. În lipsa unui sediu, facultatea a funcţionat pentru început în clădirea fostei Şcoli Medii de Horticultură de la Băneasa. În scurt timp au fost realizate o colecţie de 277 soiuri de pomi, o plantaţie viticolă, un câmp floricol, un sector pentru producerea răsadurilor.
Pentru practica de vară studenţii se deplasau la fermele hortiviticole Istriţa şi Pietroasa din Judeţul Buzău. În anul 1952, facultatea se mută în actuala clădire proiectată de către Arh. Ianola trişcu.
Căminul de studenți Nr. 3 din Băneasa
Ferma zootehnică
1948
1952
Reforma învăţământului din anul 1948 desfiinţează Facultatea de Agricultură din cadrul Politehnicii Bucureştene şi înfiinţează Institutul Agronomic Bucureşti, cu Facultăţile de Agricultură, Horticultură şi de Mecanizare a Agricul turii. În paralel funcţionează în Bucureşti, Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară, cu Facultăţile de Zootehnie şi de Medicină Veterinară.
Această reformă administrativă a fost dublată de un şir de deservicii făcute şcolii româneşti, prin adoptarea unor teorii şi metodologii importate din Uniunea Sovietică, prin „ideologizarea” şi politizarea permanentă în dauna ştiinţei.
Cea mai nedreaptă şi mai dureroasă consecință a fost înlăturarea brutală a unor mari specialişti, cum a fost şi Gheorghe Ionescu Şişeşti, omul a cărui viaţă a fost închinată necondiţionat şcolii şi profesiunii.
Laboratorul Facultății de Mecanizare a Agriculturii
Casa de vegetație
1948
1952
Anul 1948 marchează începutul organizării învăţământului superior zootehnic ca învăţământ de sine stătător. Astfel, la 3 august 1948, a fost înfiinţat „Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară” din Bucureşti cu două facultăţi: Facultatea de Zootehnie şi Facultatea de Medicină Veterinară. De asemenea, institutului i-a fost afiliată Facultatea de Piscicultură din Constanţa. Facultatea de Zootehnie avea sarcina să pregătească specialişti cu studii superioare în domeniul creşterii, ameliorării şi exploatării animalelor domestice.
Spaţiile necesare desfăşurării procesului de învăţământ au fost asigurate de către Ministerul Agriculturii în clădirea Institutului de Cercetări Zootehnice, situat în strada Dr. Staicovici nr. 63, Facultatea de Zootehnie având la dispoziţie parterul (inclusiv Aula) şi demisolul clădirii.
Clădirea Facultății de Horticultură,
arh. Ianola Trișcu (1952-1954)
Aspecte din desfășurarea procesului de învățământ
1952
1990
În toamna anului 1952, când s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea Şcolii Agricole de la Pantelimon, dar şi 100 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu, Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară a fuzionat cu Institutul Agronomic într-o singură unitate de învăţământ superior agricol denumită Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu”, Facultatea de Zootehnie şi cea de Medicină Veterinară intrând în componenţa acestui nou institut.
După 1957, fermele didactice sunt integrate în marile ferme din cadrul gospodăriilor Agricole de Stat, sau a nou înfiinţatului Institut de Cercetări Horti-Viticole (ICHV).
Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu”, din suprafaţa de 6.431 ha, câte avea în proprietate la fermele sale didactice, a mai păstrat doar Ferma de la Băneasa, în suprafaţă de 192 ha.
1819 - 1852
Nicolae Bălcescu
Istoric, scriitor și revoluționar
român
Aspecte din desfășurarea procesului de învățământ
1952
1990
Structura Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu”, după reforma din 1952 era următoarea:
⋆ Facultatea de Agricultură – adevărata vatră a învăţământului agronomic bucureştean, elementul de continuitate a şcolii agronomice româneşti.
⋆ Facultatea de Horticultură – înfiinţată în anul 1948. Din 1952 a funcţionat cu specializările Horticultură şi Viticultură.
⋆ Facultatea de Mecanizarea Agriculturii – înfiinţată în 1951, prin desprinderea de Facultatea de Maşini Agricole, înfiinţată în 1948.
⋆ Facultatea de Construcţii de Maşini Agricole, înfiinţată în 1951, prin desprinderea de Facultatea de Maşini Agricole, înfiinţată în 1948.
⋆ Facultatea de Medicină Veterinară, revenită în componenţa Institutului după ce, în 1945, împreună cu Facultatea de Zootehnie şi cu Facultatea de Piscicultură, formaseră Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară.
⋆ Facultatea de Zootehnie, înfiinţată în 1948.
Academicianul David Davidescu
în Casa de vegetație
Prof. Gheorghe Ionescu Şișești în mijlocul studenților la pepiniera Istrița, 1955
Desfășurarea lucrărilor practice în câmp și în laborator
1952
1990
În urma cutremurului din 1940, vechea clădire a şcolii este evacuată, sălile de curs, laboratoarele şi administraţia mutându-se în căminul studenţesc. Problema construirii unei clădiri adecvate va fi reluată în 1951, când se elabo rează un plan urbanistic privind extinderea spaţiului construit aferent facultă ţilor de profil agronomic. „Bătrânica de la Herăstrău”, cum o numea cu drag Sandu Aldea, este demolată. Iniţial se realizează numai clădirea destinată Facultăţii de Agricultură, construcţie proiectată şi realizată de arhitecţii Gheorghe Negoescu şi Mirela Silvia Nicolau (1953-1955).
Odată cu noua construcție şi cu înfiinţarea I.A.N.B., Facultatea de Zootehnie îşi schimbă sediul în noul local al Institutului situat în Bd. Mărăşti nr. 59.
Clădirea Institutului Agronomic construită pe locul Academiei de Înalte Studii Agronomice, arh. Gheorghe Negoescu și Mirela Silvia Nicolau, 1953-1955
Sala de sport Agronomia, dată în folosință în 1981 cu ocazia Universiadei
1952
1990
Facultatea de Agronomie funcţionează fără întrerupere şi, în diferite etape, înglobează alte facultăţi. În 1953-1954, secţia de economie agrară devine facultate, pentru ca, în 1959-1961, să redevenină secţie a Facultăţii de Agronomie; ulterior este desfiinţată.
Facultatea de Horticultură a funcţionat, până în 1956, cu două secţii (horticultură şi viticultură). Zece ani mai târziu se revine la secţii specializate – cultura legumelor în câmp, cultura legumelor în sere, pomicultură şi viticultură.
Începând cu anul 1986, a devenit o secţie a Facultăţii de Agronomie.
Clădirea Facultății de Îmbunătățiri Funciare,
inaugurată în 1974
Căminele studențești A5 și A6
1952
1990
Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare a fost înfiinţată în anul 1970, deşi o astfel de secție existase în cadrul altor facultăţi. În anul 1974 este dată în folosinţă clădirea care, de atunci, va adăposti facultatea.
În 1986, facultatea este înglobată, ca secţie, în cadrul Facultăţii de Agricultură, unde va rămâne până în anul 1989.
Facultatea de Mecanizare a Agriculturii a făcut parte din I.A.N.B. doar între 1951 şi 1955. După 1955, facultatea este trecută în subordinea Institutului Politehnic Bucureşti.
1970
Cezar Nicolau
Primul decan al Facultății de
Îmbunătățiri Funciare
Lucrări în Ferma Didactică Moara Domnească
1952
1990
Din necesitatea punerii în aplicare a triadei „Învăţământ – Cercetare – Producţie”, prin HCM din ianuarie 1975, s-a înfiinţat Staţiunea Didactică Belciugatele, cu o suprafaţă de 4.254 ha. La acea dată staţiunea avea patru ferme: Belciugatele, Băneasa, Roşia şi Moara Domnească. la Băneasa se organizează câmpurile Facultăţii de Horticultură, la Moara Domnească câmpurile disciplinelor Agrotehnică, Ameliorarea plantelor, Mecanizarea agriculturii, Fitotehnie, Producţia şi păstrarea furajelor, Botanică etc., iar la Ferma Belciugatele se dezvoltă, în principal, sectorul zootehnic.
După constituirea Staţiunii Belciugatele, a fost elaborat un plan de organizare şi dezvoltare, derulat între 1980 şi 1989, ce prevedea construirea de ferme zootehnice, siloz, sistem local de irigaţii, uscătorie de seminţe, cămin studenţesc, cantină etc.
Complexul zootehnic SDE Belciugatele
1952
1990
Până la Revoluţia din Decembrie 1989, se fac transformări majore în campusul studenţesc din Bd. Mărăşti 59: se construiesc căminele A3, A4, A8 şi A9 (la începutul anilor ’50); urmează căminele A1, A2, C1 şi C2 şi cantina studenţească (în anii ’60); căminele A5, A6, A7 (în anii ’70).
În perioada 1977- 1981, prin eforturile şi sub coordonarea Prof. Mihai Tătărăscu, şeful Catedrei de educaţie fizică, se construieşte Sala de sport Agronomia inaugurată cu ocazia Universia dei din 1981. Cutremurul din 1977 afectează destul de grav noua clădire a Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare, clădirea căminului şi a bibliotecii (construită de către inginerul Liviu Ciulley în 1937). Statul acordă fonduri doar pentru consolidarea clădirii FIF. În ciuda valorii istorice şi arhitectonice, clădirea bibliotecii este abandonată şi se va degrada treptat.
La începutul anilor ’80 se construieşte un complex de sere reci acoperite cu sticlă, pe o suprafaţă de un hectar, destinate cercetării şi producţiei, care însă vor fi demolate la sfârşitul anilor ’90.
Serele IANB București
Stație complexă de pompare a apei
1990
1996
1990
1996
Evenimentele din Decembrie 1989 au produs schimbări nu doar de regim politic ci şi în modul de organizare al învăţământului superior.
În noul context, Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” va cunoaşte o serie de prefaceri şi modernizări ale structurii sale, ale bazei materiale, iar în anul 1992 îşi va schimba titulatura în Universitatea de Știinţe Agronomice București.
1990
1996
Facultatea de Agricultură rămâne de sine stătătoare. În cadrul său apar, alături de „Agricultură” – care rămâne specialitatea de bază, noi specializări ca: „Biologie – agricultură”, „Pedologie – Agrochimie”,„tehnologii integrate în cultura plantelor”, „Consultanţi agricoli”.
Facultatea de Horticultură redevine de sine stătătoare, după ce fusese secţie a Facultăţii de Agricultură, cu două specializări: „Horticultură” şi „Peisagistică”. În cadrul facultăţii există şi un Colegiu de 3 ani, cu specializările „legumicultură şi Floricultură” şi „tehnologia vinului”.
1990
1996
Facultatea de Zootehnie s-a reînfiinţat în anul 1990, după o perioadă de multe frământări. Facultatea are două specializări: „Zootehnie” şi „tehnologia produselor alimentare”. La Colegiul din cadrul facultăţii pot fi urmate trei specializări: „Creşterea animalelor mici”, „tehnologia cărnii şi a produselor din carne” şi „tehnologia laptelui şi a produse lor lactate”.
Facultatea de Medicină Veterinară, şi-a redobândit sediul, scăpat de la demolare de evenimentele din Decembrie 1989. Din 1996, facultatea se întoarce în Campusul din Splaiul Independenţei. Se continuă reconstrucţia clădirilor şi se adoptă exigenţele şi normele prevăzute de Comuni tatea europeană pentru facultăţile de medicină veterinară. În 1996, Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti îşi depune candidatura ca membră a Asociaţiei europene a Instituţiilor de Învăţământ Superior Veterinar (eAeVe).
1990
1996
Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare și Ingineria Mediului redevine de sine stătătoare în anul 1990, cu două specializări: „Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală” şi „Ingineria mediului în spaţiul funciar”.În cadul facultăţii funcţionează şi un Colegiu cu trei specializări:„Cadastru”, „organizarea şi economia construcţiilor” şi ”Amenajarea teritoriului agricol”.
Facultatea de Biotehnologii a funcţionat iniţial ca secţie în cadrul Facultăţii de Horticultură în perioada anilor 1994-1995. S-a separat ca facultate distinctă în anul 1996 şi a fost acreditată în 2001. În cadrul facultăţii există trei specializări; „Biotehnologii industriale”, „Biotehnologii agricole”, „Biotehnologii medical-veterinare”.
1990
1996
Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală a fost fondată în anul 2001. Facultatea are două specializări: „Inginerie economică în agricultură” şi „Inginerie şi management în alimentația publică şi agroturism”.
1996
2012
1996
2012
În această perioadă, universitatea trece la recuperarea patrimoniului funciar avut înainte de 1948 sau dobândit de-a lungul timpului.
Cu toate eforturile de recuperare a unor terenuri înstrăinate de-a lungul istoriei, prin efectele legii fondului funciar, aplicată de către comisiile din judeţe, se pierd alte suprafeţe importante.
1996
2012
Ferma Pietroasa, devenită între timp Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa şi Pepiniera Istriţa devin filiale ale universităţii în anul 2005 prin redobândirea proprietății. Se fac investiţii pentru înfiinţarea unor plantaţii noi de viţă de vie şi pomi fructiferi, se trece la retehnologizarea celor două structuri de cercetare şi producţie iar rezultatele nu întârzie să apară.
În anul 2008 se sărbătoresc 115 ani de la înfiinţarea celor două filiale şi cu această ocazie este lansată o nouă gamă de vinuri: „Pietroasa veche”.
În anul 2009, vinul de colecţie Tămâioasa Românească – 1986, câştigă Medalia de aur la concursul „Muscat du Monde” din Franţa.
1996
2012
Pentru dezvoltarea activităţii de cercetare şi transfer tehnologic se trece la modernizarea Fermei Moara Domnească. Sunt înfiinţate 80 de hectare de plantaţii pomicole moderne şi se construieşte un depozit frigorific cu o capacitate de 900 de tone.
Fosta genotecă de palmipede din Ferma Băneasa se transferă la Moara Domnească într-o fermă nouă cu construcţii şi echipamente moderne. Această structură va sta la baza înfiinţării Institutului de Cercetări Avicole, aprobat prin legea nr. 45 din 20.03.2009.
Prin fonduri de cercetare, se retehnologizează un adăpost pentru vaci de lapte şi se populează cu rasa mixtă Montbéliarde.
Laptele produs este livrat zilnic în Campusul Agronomie-Herăstrău şi este valorificat în stare crudă, nepasteurizat, printr-un distribuitor automat.
Proiectul de dezvoltare imobiliară Băneasa
1996
2012
Activitatea didactică se diversifică prin apariţia de noi specializări în cadrul facultăţilor. În anul 2001, din specializarea Ingineria şi gestiunea Sistemelor, existentă în cadrul Facultăţii de Agricultură, se desprinde Facultatea de Management, Inginerie economică în Horticultură şi Dezvoltare Rurală.
În scurt timp, această facultate ajunge să fie în fruntea facultăţilor universităţii prin numărul de studenţi şi prin bugetul atras. În anul 2008, facultatea se mută în casă nouă – o clădire modernă realizată prin autofinanţare.
1996
2012
Departamentul de Studii pentru Învăţământul Deschis la Distanţă a început să funcţioneze în anul 1998 având, din 2002, centre teritoriale la Bucureşti, Sibiu, Slatina şi tg. Secuiesc.
În cadrul acestei forme de învăţământ sunt organizate cursuri universitare pentru Facultatea de Management, Inginerie economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Ulterior ia naştere Departamentul de Frecvenţă Redusă la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, programe de studii FR la Facultatea de Agricultură şi de Învăţământ la Distanţă la Horticultură.
1996
2012
Toate aceste forme de studiu, înrolează peste 6.000 de studenţi anual. Începând cu promoţia 2005-2006 sistemul de învăţământ se aliniază la prevederile Convenţiei de la Bologna, pe trei cicluri de studii: patru ani studii de licenţă, doi ani studii de masterat şi trei ani studii de doctorat.
Universitatea are în total 26 de programe de studii (specializări) la licenţă şi fiecare facultate îşi organizează programe de studii de masterat.
În ianuarie 2011 intră în vigoarea legea 1 – legea educaţiei naţionale, care aduce modificări importante întregii activităţi universitare. În cadrul fiecărei facultăţi se creează departamente noi prin unirea mai multor catedre.
2012
2017
2012
2017
Activitatea de cercetare ştiinţifică se desfăşoară în cadrul unor proiecte câştigate prin competiţie la nivel naţional şi internaţional. Aceste proiecte contribuie substanţial la finanţarea activităţii din universitate şi la dotarea cu echipamente de cercetare performante. În universitate sunt înfiinţate 9 centre de cercetare recunoscute şi acreditate de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) şi un institut de cercetare:
⋆ Centrul de Cercetare pentru Agricultură Durabilă
⋆ Centrul de Cercetare pentru Studiul Calităţii Produselor Horti-Viticole şi a Substanţelor Utile din Plante
⋆ Centrul de Cercetare pentru Pomicultură Integrată ⋆ Centrul de Cercetări pentru Inginerie Rurală şi Protecţia Mediului
⋆ Centrul de Cercetare pentru Biotehnologii Microbiene – BIOTEHGEN
⋆ Centrul de Cercetare pentru Biochi mie Aplicată şi Biotehnologii – BIPTEHNOL
⋆ Centrul de Cercetări pentru oncologie Comparată
⋆ Centrul de Cercetare a Calităţii Producţiei Animale
⋆ Centrul Universitar de Cercetări pentru Diagnosticul şi Terapia Bolilor la Animale ⋆ Institutul de Cercetări pentru Avicultură
Proiectul Centrului de cercetare pentru studiul calităţii produselor agroalimentare
2012
2017
Aniversarea celor 160 de ani de existență, în anul 2012, a reprezentat un nou început pentru Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară. Majestatea sa Regele Mihai I a acordat Universitătii Decorația Regală ,,Nihil Sine Deo” pentru impresionanta contribuție ştiințifică şi tehnică la dezvoltarea agriculturii şi a medicinei veterinare româneşti, în cinstea tuturor profesorilor de elită care au făcut cinste instituției decenii de-a rândul.
În acelaşi an, Universitatea a inițiat conferința internațională anuală ,,Agriculture for life, life for Agriculture” la care au participat peste 600 de experți din mai mult de 60 de țări. lucrările ştiințifice prezentate apar atât în AgroLife Journal, cât şi în alte jurnale ştiințifice.
În octombrie 2012, Familia Regală, reprezentată de către Altețele lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu, a pus piatra de temelie a Centrului de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare – HORTINVEST
Decorația Regală “Nihil Sine Deo” oferită în anul 2013 de către Majestatea Sa Regele Mihai I
Conferința internațională anuală ,,Agriculture for life, life for Agriculture”
2012
2017
Aniversarea celor 160 de ani de existență a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
Sera de Cercetare, inaugurate de către domnul Graziano Da Silva, Director general al FAO
Alteța Sa Regală Principesa Margareta a pus piatra de temelie a Centrului de Cercetare a Studiului Calității produselor agroalimentare – Hortinvest
2012
2017
În anul 2014, cele patru universități agricole din România: Universitatea de Ştiințe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi şi Universitatea de Ştiințe agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I de România” din Timişoara au format Consorțiului Universităților de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară – Ştiințele Vieții din România, cu sediul în Bucureşti.
În anul 2015 a fost inaugurat Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare – HORTINVEST, având în componența sa 13 laboratoare de cercetare de top, pe o suprafață totală de 4045 mp.
Mai mult decât atât, în timpul vizitei excelenței Sale Dl. Graziano Da Silva, directorul general al FAO, a fost inaugurată şi Sera de Cercetare, cu o suprafață totală de 2756 mp şi 19 compartimente în care toți factorii de mediu pot fi controlați.
Ceremonia de semnare a Actului de înființare a Consorțiului
Universităților de Științe Agricole și Medicină Veterinară –
Științele Vieții din România
Centrul de Consiliere și orientare în carieră, inaugurat în anul 2015
2012
2017
Campusul Agronomie-Herăstrău şi-a mărit capacitatea de cazare prin inaugurarea, în anul 2016, a unui nou cămin studențesc (A10), cu o capacitate de 88 de camere şi 6 apartamente destinate atât masteranzilor şi doctoranzilor, cât şi oaspeților şi studenților străini.
În 2016, Facultatea de Biotehnologii a sărbătorit 20 de ani de la înființare.
Cu această ocazie, a fost inaugurat noul sediu al facultății, un spațiu modern de educație şi cercetare, cu o suprafață totală de 5931 mp.
În anul 2017, Facultatea de Zootehnie şi-a schimbat denumirea în Facultatea de Ingineria şi Gestiunea Producțiilor Animaliere.
Noua clădire a Facultății de Biotehnologii, inaugurată în 2016
2012
2017
Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare, inaugurat în mai 2015
Clădirea noului cămin studențesc, inaugurată în 2016
2017
2022
Coming Soon